Catedrala Mantuirii Neamului - video/rendering

Catedrala Mantuirii Neamului - machetele proiectelor aflate in concurs

Pr. dr. Mihai Valică către Biroul de Presă al Patriarhiei

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist”, vă răspund următoarele:

1) Nu am afirmat niciodată şi niciunde că nu doresc construcţia Catedralei Neamului, ba dimpotrivă, ca unul care am construit mai multe biserici, nu am cum să fiu împotrivă. Îmi doresc mult să se construiacă această Catedrală şi să ne reprezinte şi ca naţie, şi ca trăire ortodoxă. Tocmai pentru că sunt preot ortodox şi fac parte din naţia română am scris acel studiu şi am fundamentat biblic şi patristic importanţa construirii unei biserici. Citiţi tot articolul, nu doar titlul

2) Vă sfătuiesc ca, pe viitor, să nu mai minţiţi, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi minţit, răstălmăcind tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare

3) Este trist să constaţi că responsabilitatea preoţească este considerată „duh de răzvrătire”, iar credinţa mea în intervenţia directă, dar tainică a lui Dumnezeu în contrucţia unei biserici, chiar în momentele cele mai grele, este privită ca „puţin spirit realist”. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidenţele actuale de criză şi realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, iar în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă. Şi de un David..

4) Opinia mea este că, chiar pentru început, să construieşti Catedrala Neamului cu bani de împrumut nu ne reprezintă credinţa şi nici neamul, care este foarte generos atunci când este vorba de Biserică, ci trebuie doar motivat şi îndrumat duhovniceşte, iar nu pus sub presiunea băncilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia patriarhală îi aduce înapoi

5) Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Nimic mai fals. Tocmai preoţii sau profesorii de Teologie, care iau parte activă la viaţa Bisericii, fie cu experienţa lor pastorală, fie cu fundamentarea teologică pentru construcţia Catedralei Neamului, care „este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral” fără îndoială, aceia sunt compatibili cu preoţia, dacă mai credem că Biserica cuprinde şi pe mirean, şi pe preot, şi pe episcop, în mod simfonic şi sinergic. Cred că într-adevăr incompatibile cu preoţia sunt minciuna, dezinformarea, necredinţa şi păcatele de moarte, ceea ce, până una-alta, nu reprezintă cazul meu.

Pr. dr. Mihai Valică

Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist

Biroul de presă al Patriarhie Române, ne informează:

În cotidianul Crai Nou din Suceava din 1 iulie 2010, a fost publicat articolul intitulat Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme morale şi deziluzie, semnat de pr. Prof. dr. Mihai Valică de la catedrala Sfânta Treime din Vatra Dornei. În legătură cu unele opinii ale autorului, precizăm:

Din toamna anului 2007, construirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă un proiect prioritar al Patriarhiei Române. În acest moment, Patriarhia Română a ajuns la etapa încheierii contractului de proiectare cu firma câştigătoare, obţinerea autorizaţiei de construire, alegerea constructorului sau constructorilor viitoarei Catedrale patriarhale şi începerea efectivă a lucrărilor.
Întrucât costurile ridicării Catedralei la „roşu” sunt estimate la aproximativ 100 milioane de euro, în condiţiile nealocării unui sprijin financiar de la bugetul de stat (aşa cum prevede Legea pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului), Patriarhia Română intenţionează să solicite deschiderea unei linii de creditare la una sau mai multe bănci. Această modalitate de finanţare a construirii Catedralei, folosită la construirea altor lăcaşuri de cult din Bucureşti şi din ţară, nu justifică niciuna din temerile autorului articolului şi nici atitudinea sa incompatibilă cu preoţia, deoarece nu ajută deloc Biserica pe care pretinde că o slujeşte, ci doar o tulbură, întrucât el nu oferă soluţii realiste imediate ca alternativă la împrumutul bancar.

Precizăm că tocmai pentru a evita plata unor dobânzi bancare mari, Patriarhia Română va iniţia o campanie de colectare de fonduri prin donaţii benevole din partea clerului şi credincioşilor ortodocşi români din ţară şi din diaspora română. Ajutorul bancar este necesar acum pentru că Patriarhia Română se află în faza în care nu mai poate amâna începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, care este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral.

Este trist să constaţi faptul că, într-o pagină din ziarul Crai Nou girată de protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, un preot ortodox cu statut de profesor de teologie se poate înscrie în rândul celor ce se străduiesc din răsputeri să critice şi să împiedice construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Catedrala Mantuirii Neamului intre implinire, dileme morale si deziluzie

un articol de Pr. prof. dr. Mihai Valica

1. Solu­tia hris­tica — ati­tu­dine duhovniceasca impotriva crizei

Comu­ni­catul de presa al Patri­arhiei Romane, refer­i­tor la mul­tumir­ile aduse cred­in­ciosilor pen­tru sustinerea finan­ciara a Bis­eri­cilor in con­struc­tie[1] arata clar ca prin­ci­palii con­tribua­bili sunt cred­in­ciosii, iar Statul sus­tine, pe alocuri, cu sume sim­bo­l­ice com­par­a­tiv cu con­tribu­tia filantrop­ica pro­prie a BOR[2] pen­tru cetatenii aces­tei tari, pre­cum si prin partene­r­iatul social-diaconal incheiat cu Statul, con­form art. 29 din Con­sti­tu­tie si a Legii nr. 489/2006.

Potrivit legilor in vigoare Bis­er­ica Orto­doxa Romana nu se sub­sti­tuie Stat­u­lui, ci, prin mijloace speci­fice con­tribuie la coez­i­unea si pacea sociala, la iden­ti­fi­carea de solu­tii con­crete si real­iste spre a depasi grava criza eco­nom­ica si fina­ciara. In acest con­text Patri­arhia Romana prop­une ca solu­tie anti­criza, urma­toarele mijloace spir­i­tuale, care, din punct de vedere duhovnicesc, pot depasi “orice fel de criza”[3]:

1. predi­carea per­ma­nenta a Evanghe­liei pacii si a iubirii fata de aproapele;

2. indreptarea morala a celor ce ne con­duc[4];

3. o “cred­inta tare si coop­er­are cu scop sfant” prin con­truc­tia de Bis­erici[5];

4. “prin sporirea cred­in­tei, a rugaci­u­nii si coop­er­arii pen­tru a final­iza un lacas de cult care aduna oameni, care sunt invatati sa se respecte si sa se ajute rec­i­proc”, etc[6].

Aceste indem­nuri si sfa­turi par­in­testi de pro­funda spir­i­tu­al­i­tate si duhovni­cie au adus in sufle­tul mul­tor preoti si cred­in­ciosi sper­anta, o moti­vatie de uni­tate si impre­una lucrare eccle­siala deosebita si o sansa reala pen­tru a intari sol­i­dar­i­tatea si coop­er­area din­tre cred­in­ciosi, inclu­siv intarirea vietii spir­i­tuale, care per­mite oame­nilor sa depaseasca criza, fara sa se “autode­moleze”, sau sa ajunga “la dez­nade­jde sau la dezu­manizare”.[7]

Cred ca Bis­eri­cile vor salva sufle­tul roman­u­lui prin harul peste har, care va pris­osi in inima lui prin dum­nezeiestile Liturghii si Sf. Taine savar­site in ele.

Cine priveste doar la “aspec­tul ca se chel­tuie bani” repeta ges­tul lui Iuda, care ingri­jo­rat ca s-a risipit mirul de nard de mare pret pledeaza pen­tru saraci, fara sa-i pese de ei (Ioan 12, 4–6).

Omul are o latura morala care, daca se degradeaza, poate afecta si dis­truge mult mai mult decat partea mate­ri­ala a lumii. De aceea spatiul bis­eri­cilor poate con­sti­tui spatii de reabil­itare morala si duhovniceasca, care vor gen­era ade­varate “lab­o­ra­toare spir­i­tuale” de aju­torare a omu­lui si de refacere a soci­etatii. In acest sens Sf. Ioan Gura de Aur scria: “con­truc­tia de Bis­erici este mai buna decat miloste­nia”[8] intru­cat ele sunt locuri care dau un put­er­nic impuls pen­tru actiu­nile filantrop­ice si de indum­nezeire a omu­lui[9].

Ast­fel se com­bate indi­vid­u­al­is­mul, cul­ti­vand spir­i­tul comu­ni­tar prin con­struc­tia de Bis­erici si aseza­m­inte filantrop­ice de slu­jire dia­conla a proapelui; se evita “con­sacrarea esecu­lui” unui lucru bine inceput, cu sper­anta, dar nefi­nal­izat, in cazul celor in con­struc­tie; se poate pre­veni fatal­is­mul si esecul eco­nomic, finan­ciar si social, cauzat in gen­eral de criza morala si spir­i­tu­ala a soci­etatii la toate nivelurile, si reprez­inta o alter­na­tiva reala si via­bila pen­tru clasa polit­ica, guvern si soci­etatea civila, care din pacate duc lipsa nu numai de solu­tii eco­nom­ice via­bile, ci si de actiune si de viz­iune duhovniceasca si de cred­inta sufi­cienta pen­tru rezolvarea crizei actuale…

Citeste mai departe aici: Atitudini

Cine şi cum proiectează bisericile mântuirii neamului românesc?

Catedrala

arh. Nic Tulban

Deci, Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi nici mică, nici mare, nici ieftină, nici scumpă, ci, sperăm, un simbol al sufletului românesc în rugăciune înălţătoare la cer! „Întrucât o biserică ortodoxă este învelişul arhitectural al unui conţinut spiritual, şi anume comuniunea oamenilor credincioşi cu Hristos – capul Bisericii celei vii, „Acelaşi ieri, astăzi şi în veci” (Evrei 13, 8) fiecare biserică ortodoxă trebuie să exprime eternitatea în timp, deci în fiecare veac. Iar amprenta de veac se vede în ceea ce se aduce nou ca un reflex şi ca o ofrandă a veacului respectiv, nu numai privitor la materialele construcţiei, ci şi ca interpretare a spaţiului sacru. (PF Daniel)

Biserica este întruchipare, nu este înveliș. Arhitectul nu plăsmuiește 'coji', ci, prin lucrarea sa creatoare, prezintă, în volume și spaţii, chiar Liturghia. Spaţiul creat este întruchiparea întregii lumi, a spaţiului vieţii pământești a Mântuitorului și a spaţiului Eshatonului. Tocmai aici este ceea ce nu se înţelege, nici de către arhitectul laic, nici de către teologul liturgist: lucrarea arhitectului este act liturgic, nu este doar carapacea în care acesta are loc. Spațiul liturgic se află într-o situație critică acum – spațiul nu este înțeles de cei care au ceva în comun cu Liturghia (clerul), iar liturgica nu este înțeleasă de cei care conformează spațiul (arhitecții). Depășirea acestei dihotomii este esențială pentru punerea problemei încă din faza embrionară a arhtiecturii unei așa-numite catedrale a întregii țări. Spațiul bisericii trebuie înțeles întotdeauna împreună cu clădirea care-l determină, trebuie înțeles permanent ca fiind determinat liturgic. Prin reducere la absurd, presupunând că arhitectul nu realizează decât “învelişul arhitectural”, acesta nu poate fi înţeles decât ca generator de eterogenitate. Forma lui îm această ipoteză nu poate fi dată de altceva decât de imaginaţia (sau de alte atribute exclusive ale) arhitectului. Spaţiul astfel creat este unul din multele spaţii create de om, ca răspunsuri la varii programe arhitecturale. Nu este cu nimic mai presus sau mai prejos decât alte spaţii, în care au loc alte activităţi umane, cu un conţinut mai mult sau mai puţin spiritual. El nu mai este astfel spațiul iconic al bisericii. Omul nu îl mai percepe ca pelerin, credincios, ci ca simplu călător, vizitator.

Dimpotrivă, abordând lucrarea arhitectului ca lucrare liturgică, ea nu mai este înveliș, ea este parte a liturghiei. Ea intră în relaţie cu cele trei spaţii pomenite mai sus – cosmosul întreg, spaţiul Țării Sfinte și spaţiul Eshatonului – și exprimă în forme această relaţie. Exprimarea ei în timp nu trebuie făcută în metoda modernă, pe care o avem de la Leibniz și Newton – calculul diferenţial și integral. Noi nu suntem nevoiţi a împărţi timpul în veacuri (diferenţiere) - și a-l determina pe cel în care trăim, urmând ca apoi să integrăm, pentru a simboliza comuniunea din toate veacurile. Exprimarea ei în timp se face în primul rând prin trăire ortodoxă. Această trăire nu se poate realiza decât în comuniune liturgică. Din acest motiv am putea saluta inițiativa Patriarhiei de a încredința lucrările de proiectare unui colectiv cât mai larg de arhitecți. Astfel, spațiul catedralei ar fi realizat nu în ultimul rând prin trăirea ortodoxă și a arhitecților (nu doar a specialiștilor în aceasta, i.e. clerul, vorba prof. Răducă la conferinţa televizată transmisă în seara de 9.03.10 la Trinitas TV). Dar 'liantul' pentru o asemenea comuniune ortodoxă în arhitectură este Hristos, nu o 'ilustrare de temă' elaborată la nivelul unei documentaţii tehnice. Iar în comunicatele Patriarhiei nu s-a pus niciodată problema astfel. Modul ierarhilor de a vedea biserica imensă în care se va afla (dacă se va construi) Patriarhia nu a fost prezentat liturgic, ci doar ilustrat printr-un anteproiect discutabil. Poveștile actualului patriarh despre turlele din Bucovina care înțeapă cerul sau despre spațiul de cult care înfățișează cele trei regiuni istorice românești nu pot fi luate în seamă decât pentru a iți câteva zâmbete.
 
Citi mai departe aici
 
 

Arhitectul și Liturghia
 
arh. Nic Tulban
 
Considerând tema ca fiind un dat (imuabil, de către un om presupus infailibil) arhitectul trebuie să se conformeze ei fără posibilitate de tăgadă; el nu poate fi decât un “traducător” din limbajul textului în limbajul formelor de arhitectură. Are de înfruntat și de rezolvat (poate la fel de imuabil) toate dificultățile semantice pe care i le ridică atât înțelegerea primului, cât și exprimarea în cel de-al doilea. Printre acestea se insinuează și problemele de compatibilitate între textul temei și situl în care edificiul urmează a se edifica, pe de o parte, iar pe de altă parte, interferențele între datele de temă, datele de sit și formarea culturală a arhitectului. Rezultatul, constituit în primul rând din proiectul de arhitectură și apoi (cel puțin cronologic) în edificiul proiectat, este tributar a două surse de “informații”: datele de temă și datele din substratul personal pe care arhitectul le folosește pentru a interpreta și înțelege datele de temă.

Cum se pune problema la construirea unei biserici? În cel mai bun caz, datele de temă sunt primite prin viu grai sau în scris, de către arhitect, de la preot. Ele conțin atât o serie de parametri pe care edificiul trebuie să-i respecte (funcțiunile conexe spațiului liturgic, număr de credincioși, etc.), cât și o serie de idei mai mult sau mai puțin preconocepute, pe care preotul le “livrează” împreună. Acestea pot fi constituite din diverși alți parametri, de obicei geometrici, ai clădirii – de pildă înălțime; pot conține și relații cu situl – vizibilitate din anumite puncte, de exemplu vederea crucii ca dominând alte diferite edificii din vecinătate; preconcepții legate de configurația planimetrică – de obicei este solicitată simbolica crucii în plan, dar se pleacă și de la alte forme de obiecte în uz liturgic – cum ar fi potirul. Clerici cunoscători în ale arhitecturii liturgice (și nu doar) leagă, prin prezentarea temei, simbolizarea latinității neamului nostru de dimensiuni monumentale dar și de planul basilical, considerând această latinitate, asemenea celor de la Blaj, determinantă pentru expresia ortodoxă (pentru cazul nostru, în arhitectură). Această paletă de date de intrare, de cele mai multe ori eterogene dacă nu chiar contradictorii, este asimilată de arhitect prin intermediul cunoștințelor sale într-ale bisericii. Problema acestei asimilări este de cele mai multe ori imposibil de rezolvat fără compromisuri. Iar compromisurile sunt vizibile în primul rând în bisericile edificate în ultima vreme și în siturile pe care acestea le domină.
 
Cititi mai departe aici

Catedrala Mântuirii Neamului - PRINCIPII GENERALE COMPOZIŢIONALE

PRINCIPII GENERALE COMPOZIŢIONALE

Compoziţia globală a ansamblului trebuie să fie expresia simbolului cultic al capitalei unei ţări din Uniunea Europeană.
România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o catedrală reprezentativă în capitala sa.
Trebuie în acest sens găsită acea conformare a ansamblului, care să aducă nota de originalitate, de specificitate cultică şi culturală, devenind un edificiu cu expresie de distincţie în comunitatea Ortodoxiei Europei Orientale, purtând totodată specificul unei catedrale ortodoxe.
Prin modul de rezolvare a ansamblului trebuie să fie adusă nota specifică a Ortodoxiei româneşti, România fiind singura ţară latină ortodoxă şi având o mare diasporă în Occident.
Pe lângă faptul că se împlineşte o necesitate liturgică a timpului nostru, Catedrala Mântuirii Neamului trebuie să fie în acelaşi timp o expresie a demnităţii naţionale în secolul al XXI-lea.
Din punctul de vedere al spaţiului, edificiul urmează să fie un răspuns cu semnificaţie duhovnicească pentru participarea a mii de credincioşi la ceremonialele liturgice ale Patriarhiei. Cu prilejul anumitor ceremonii festive, al marilor sărbători religioase sau momente solemne bisericeşti cu caracter naţional sau internaţional trebuie să se poată asigura întrunirea unui număr foarte mare de credincioşi şi, ca atare, necesitatea unui spaţiu amplu. În acest caz spaţiul exterior trebuie să ofere un cadru cu expresie cultică de complementaritate a atmosferei din interiorul Catedralei.
Pentru a intra în incintă se vor prevedea 12 porţi principale, care vor purta numele celor 12 apostoli sau numele unor sfinţi români cu cinstire deosebită în popor. Pentru etapa imediată, aceste porţi vor fi prevăzute pe cele două străzi principale.
În zona neocupată de construcţii, întreagă incintă va fi amenajată ca parc, cu plantaţii, alei, fântâni arteziene, eventual mici monumente sculpturale, chioşcuri, bănci, mici parcaje, etc.
Acestea vor fi puse în valoare pe timpul întunericului de un iluminat decorativ adecvat. În mod special, marea platformă pe care va fi amplasată Catedrala, va fi bordată cu lampadare ce vor avea formă de cupă constituindu-se în “poartă a cerului“, simbolul biblic pentru locaşul de cult, (conform Facere 28,17).
Subteran se vor găsi galerii pentru instalaţii, care să lege cele două clădiri de la intrare cu nivelurile inferioare ale Catedralei. Aceste galerii vor fi în legătură şi cu un mare parcaj subteran dimensionat pentru cca. 250 de automobile. Adiacent acestuia vor fi o serie de spaţii necesare diverselor funcţiuni tehnico-gospodăreşti dar şi unele din sfera serviciilor (aparate cu autoservire a pelerinilor pentru băuturi nealcoolice, etc.).
În incintă vor fi forate două puţuri de mare adâncime pentru alimentarea cu apă potabilă.
Dar fără îndoială componenta dominantă va fi edificiul monumental al Catedralei. Acesta va fi polarizatorul tuturor celorlalte anexe ce vor întregi ansamblul.

1. COMPONENTELE ANSAMBLULUI

3. 1. INCINTA
Conceptul noului ansamblu al catedralei trebuie să aibă o dublă semnificaţie în plan semiologic cu reverberaţii evident liturgice.
- Prima semnificaţie se referă la conformarea în plan a ansamblului. Aceasta trebuie sa reprezinte caracterul liturgic-misionar pe care tematica îl subliniază în cele ce urmează.
- Cea de a doua semnificaţie este dată fără îndoială de componenta dominantă a întregului: Catedrala. Aceasta va fi polarizatoarea tuturor celorlalte componente, pivot al compoziţiei generale. Fiecare se va înscrie pe coordonate proprii, susţinând însă întregul, în semnificaţia sa duhovnicească.
- Elementele componente ale ansamblului sunt trei:
3.1.1. Incinta de acces care are în centrul său fântână–baptisteriu, simbol al Tainei Botezului. Ea este delimitată în partea de vest de cele două clădiri cu volumetrie concavă spre incintă: casa “Sfântul Andrei” (pentru cler şi întruniri) şi casa “Pelerinul” (pentru pelerini), orientate către catedrală.
3.1.2. Aceasta conformare planimetrică se continuă prin doua fronturi tot concave, materializate prin lampadare. Dispunerea lor, sugerând piciorul unui mare potir, reprezintă locul de împlinire în comuniune a credincioşilor, o baie a renaşterii noastre prin recunoştinţa pe care o exprimăm faţă de Dumnezeu. Lampadarele, configurând potirul prin lumină, simbolizează Taina Mirungerii. Ele sunt simbolul morţii faţă de păcat şi al învierii pentru sfinţenie şi viaţă veşnică.
3.1.3. În final compoziţia ansamblului este încununată de biserică. Văzută ca lăcaş de cult trebuie să reţinem că Biserica este expresia de comuniune, mărturisitoare a lui Hristos Domnul şi se împărtăşeşte cu El. Ea este lăcaşul Sfintei Euharistii. De aceea, altarul, locul unde se sfinţesc Darurile Euharistice, este locul central al bisericii. Este foarte important să cunoaştem conţinutul spiritual al credinţei, pentru ca lăcaşul de cult să simbolizeze, să semnifice în formă zidită, Cuvântul care zideşte comuniunea; un lăcaş de cult este cuvânt construit în simbol. Chiar dacă nu se aude nimic în biserică, felul în care aceasta este construită devine o predică, o reflecţie teologică, sete de cuvânt teologic zidit, este cuvântul vizualizat, nu numai prin icoane, ci şi prin modul de a organiza spaţiul, ca spaţiu sacru pentru întâlnirea şi comuniunea cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt, cu Sfânta Treime.
Din acest punct de vedere pentru biserică avem trei etape distincte si complementare:

Biserica în forma de corabie care este obligatorie potrivit Constituţiilor Apostolice care sunt scrise la sfârşitul sec. al III-lea, începutul sec. al IV-lea. În Constituţiile Apostolice, Cartea a doua, cap. 57, este prevăzut ca, biserica, înainte de toate, “să fie lungă şi încăpătoare, apoi să fie îndreptată cu altarul spre răsărit, de amândouă părţile în faţă sa, în altar să aibă pastoforii, adică Proscomidiarul şi Diaconiconul; în fine, să fie asemenea unei corăbii”. Acesta este un act normativ care stabileşte cum trebuie să fie biserica. Până acum, această formă recomandată cu insistenţa şi cu o anumită obligativitate nu este întâmplătoare, nu este arbitrară. Nu avem voie să construim nimic arbitrar, ce nu are motivaţie teologică, pentru că nu este asimilabil construcţiei bisericii. Totuşi, se pot dezvolta sau aprofunda sensuri teologice din Sfânta Scriptură în arhitectura sacră, punând accentul pe aspecte ce nu au fost suficient evidenţiate în epoca precedentă. Există o libertate foarte mare în construcţii, cu condiţia ca arhitectul să fie teolog, sau să fie sfătuit de un teolog, în înţelesul că arhitectura, când aduce ceva nou ca formă, nu aduce ceva nou şi în conţinut în ceea ce priveşte credinţa.
Imaginea de corabie a fost inspirată din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi din Evanghelii. De ce ne aminteşte biserica în formă de corabie? În primul rând de corabia lui Noe, corabia salvării, căci nu este vorba de o simpla corabie de pescuit, este vorba de corabia care ne salvează, ne mântuieşte de la o încercare grea, ne scapă de la moarte, de potop. Corabia lui Noe era o prefigurare a bisericii, corabie-mântuire ca salvare de păcat şi de moartea cea veşnică a sufletului despărţit de Dumnezeu.
A doua formă care se regăseşte în biserica în formă de corabie, este cortul, sau templul lui Moise, cel care era mobil, era deplasabil.
A treia realitate la care biserica în formă de corabie trimite prin simbolismul ei, este templul din Ierusalim, care avea trei spaţii diferite: unul pentru popor, unul pentru preoţi şi Sfânta Sfintelor, în care intra o singura dată arhiereul. Aceste trei prefigurări ale bisericii din Vechiul Testament, sunt completate cu o realitate foarte prezentă în Noul Testament şi anume legătura dintre Hristos şi corabie. Hristos Domnul a predicat oamenilor de pe mare, din corabie, iar corabia, ca simbol, nu este doar preluată din Vechiul Testament, ci este şi un memorial al prezentei lui Hristos în corabie atunci când predică. Deci are amvonul Lui în corabie. De aceea Evanghelia se citeşte dintr-un spaţiu în formă de corabie, pentru că El a vorbit adesea din corabie persoanelor aflate la malul mării. Cele mai profunde lecţii de eclesiologie despre taina Bisericii, le-a dat Hristos Domnul ucenicilor Săi în legătură cu marea şi corabia.
Pescuirea minunata are loc folosind corabia, iar după ce a pescuit în mod minunat mult peşte, Hristos îi spune lui Petru: de acum vă voi face pescari de oameni, adică, pescuiţi nu cu undiţa, ci prin cuvântul Evangheliei, prin propovăduire, prin modul de a propovădui şi de a păstori pe oameni. Deci, corabia din pescuirea minunată este o prefigurare a lucrării Evangheliei a spaţiului liturgic numit biserică, construită în formă de corabie.
Mai mult decât atât, când marea este învolburată din cauza furtunii iar Hristos se odihneşte în corabie, ucenicii Îl trezesc, pentru că sunt, cu tot profesionismul lor de corăbieri şi pescari, copleşiţi şi nu mai pot face faţă singuri furtunii dar când Îl trezesc pe Hristos care dormea în corabie, El a certat vânturile şi marea, iar acestea s-au potolit. Ei s-au întrebat: cine este Omul acesta de care ascultă vântul şi marea? În tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, marea învolburată este lumea, este istoria plină de surprize, persecuţii, încercări, răsturnări de situaţie, iar Biserica este corabia salvatoare în care se află Hristos. În general se iscă furtună mare în societate, în viaţa noastră când noi uităm de Hristos, dar când Îl trezim pe Hristos din noi, când credinţa noastră vie se întăreşte, devine vie, atunci corabia credinţei şi a rugăciunii ne salvează.
O altă minune, tot în legătură cu corabia, este aceea în care Hristos nu Se afla în corabie, ci numai ucenicii săi în timp de noapte iar furtuna îi sperie, însă El vine spre ei mergând pe apă. Petru doreşte să vină la El mergând tot pe apă, iar când se îndoieşte, Petru se afundă. Iar Domnul îl mustră şi îi spune: puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi se urcă împreună în corabie, iar furtuna se potoleşte.
Iată câteva momente din Evanghelii în care vedem taina Bisericii exprimată în raport cu prezenţa lui Hristos în corabie, sau îndreptându-se spre corabie. Din aceste motive Constituţiile Apostolice sfătuiesc să fie construite bisericile în formă de corabie ca memorial al lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Biserica în forma de corabie este cea mai răspândită formă din punct de vedere arhitectural.
Mai târziu, când reflexia teologică a Bisericii privind arhitectura locaşului de cult a luat în considerare nu numai Evangheliile, ci şi epistolele pauline, în care se arată că Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Său şi că Hristos, Pantocratorul, Atotţiitorul este Cel care menţine în existenţă toată creaţia (vezi I Corinteni 12,12-13 şi 27 şi Efeseni 1, 22-23; 4,3; Coloseni 1,18), s-a simţit nevoia ca Biserica să cuprindă în corabie sub formă de cruce greacă sau latină, taina Crucii, sau taina prezenţei lui Hristos cel răstignit şi înviat, care conduce corabia mântuirii. În corabie, Hristos conduce corabia din Sfântul Altar, prin Sfânta Evanghelie şi prin Sfintele Taine. Dar trebuie subliniat faptul că Hristos Cel euharistic de pe Sfânta Masă din Altar, este prezent şi în ceruri, iar Liturghia Bisericii de pe pământ se leagă cu Liturghia îngerilor şi sfinţilor din ceruri. Aşa apare nevoia spaţiului liturgic cruciform.

Deci a doua etapă în arhitectura creştină a bisericii este spaţiul liturgic cruciform: fie că este vorba de crucea latină, fie că este vorba de crucea bizantină, cu o absidă principală (Altar) şi doua abside laterale. Totul este concentrat pe prezenţa lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la cer, pentru a arăta că Cel ce a coborât pe pământ s-a făcut om, ca pe noi oamenii să ne înalţe la ceruri. Această coborâre şi înălţare este simbolizată de cupola bizantină, dar mai ales de turla moldavă care conţine în ea coborârea lui Hristos – Dumnezeu – Pantocratorul, simbolizată de cupola interioară şi ridicarea omului prin Hristos în iubirea şi slava Sfintei Treimi, înălţare simbolizată prin turla în formă ascuţită, care punctează cerul.

O a treia etapă, care înseamnă o dezvoltare teologică mai profundă a tainei Bisericii, este biserica lui Hristos, casă a Preasfintei Treimi. Hristos nu este singur; El este întotdeauna cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar cei ce se împărtăşesc cu Hristos sunt cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi. Întreg cultul ortodox este ritmat de rugăciunea - cântare: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Dacă Îl lăudăm pe Domnul acum, Îl vom lauda pururea şi în vecii vecilor. Biserica este pregustare a comuniunii eterne cu Sfânta Treime din Împărăţia cerurilor, iar acest aspect este foarte puternic subliniat în slujba de sfinţire a bisericii, către sfârşitul ei, când se cântă: „Această casă Tatăl a zidit, această casă Fiul a-ntărit, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o şi a sfinţit sufletele noastre”. Deci, ne sfinţim în Biserică din harul Preasfintei Treimi, iar Biserica, această corabie a mântuirii, acest spaţiul cruciform al comuniunii cu Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la cer este totodată casa Preasfintei Treimi. Aproape tot ce apare compus din trei elemente, se poate referi simbolic la Sfânta Treime: planul triconic, trei turle, trei nave, trei altare, trei uşi sau trei porţi, trei arcuri poate fi exprimat prin ideea centrală că Hristos Capul Bisericii este Unul din Sfânta Treime iar noi suntem botezaţi în numele Sfintei Treimi şi pregustăm din lumea aceasta pacea şi bucuria din Împărăţia Preasfintei Treimi (conform Romani 14,17).
Aşadar această Catedrală trebuie să fie un simbol arhitectural al supremului moment liturgic, cel al Euharistiei, al împărtăşirii cu Hristos, Unul din Sfânta Treime. De aceea se impune reprezentarea printr-o configuraţie simbolizând “POTIRUL”. Cupa potirului va cuprinde deci edificiul Catedralei în care se vor săvârşi Sfintele Taine. În centrul cupei înălţându-se biserica, aceasta va avea ca semn al menirii sale misionare înălţătoare turlă a Pantocratorului, încununată cu crucea patriarhală. Piciorul potirului care simbolizează iubirea infinită a Sfintei Treimi care cuprinde întreg universul creat, va fi reprezentat prin lampadare dispuse într-o mişcare evazată, semn al deschiderii misionare a bisericii, îndemnul său către credincioşi la smerenie şi pocăinţă, dar şi chemarea oamenilor la comuniunea eternă cu Dumnezeu. Aceste două braţe luminoase ale piciorului potirului vor delimita incinta în care, la marile sărbători, credincioşii vor putea urmări oficierea Sfintei Liturghii în exteriorul Catedralei.
În incintă se va putea urmări ceremonialul religios, ce se va desfăşura în catedrală sau în pridvorul său, şi prin proiecţii redate pe mari ecrane TV. Delimitarea acestei zone va fi realizată pe latura sa de vest prin două clădiri: casa “Pelerinul“ şi casa “Sfântul Apostol Andrei“ destinate adăpostirii unor întruniri cu caracter teologic sau unor activităţi cultural-misionare ale Patriarhiei.
- Suplimentar s-ar putea menţiona o a treia semnificaţie ce va fi percepută de credincioşi în parcursul lor de la intrarea în incintă până la porţile catedralei, această desfăşurare de fronturi deschise fiind reflectarea spiritualităţii poporului român, aceea de deschidere către natura înconjurătoare, de necesitate a comunicării, de dialog (simbolizate prin pridvor asemănător cerdacului de la casa creştinului).
În portic vor fi reprezentate prin biserici pictate sau sfinţi români, zonele geografice şi istorice, în care Biserica Ortodoxă Română a fost şi este prezentă: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania dar şi diaspora română actuală.

Sursa: Agentia de stiri Basilica

Catedrala Mântuirii Neamului - Proiectul susţinut de Patriarhia Română

Plansa 15. Vedere perspectiva fatada sud

Plansa 16. Vedere perspectiva fatada altar

Plansa 14. Vedere perspectiva intrare vest

Plansa 1. Plan subsol cota -17,50

Plansa 2. Plan demisol II cota -11,00

Plansa 3. Plan demisol I cota -6,80

Plansa 4. Plan parter cota ±0,00

Plansa 5. Plan balcon I cota +10,40

Plansa 6. Plan balcon II cota +15,90

Plansa 7. Planuri turn clopotnita

Plansa 8. Fatada principala

Plansa 9. Fatada laterala

Plansa 10. Fatada altar

Plansa 11. Sectiune longitudinala A-A

Plansa 12. Sectiune transversala prin pronaos B-B

Plansa 13. Sectiune prin turlele pronaosului C-C

Imagini grafice din interior

NOTA: Faceti click pe imagini pentru marirea planselor desenate.

Sursa: Agentia de stiri Basilica

Catedrala Mântuirii Neamului - Extras din Caietul de Sarcini / Tema de Proiectare

4. EXPRESIA PLASTICĂ

Plastica exterioară şi interioară sunt două componente de importanţă deosebită în stabilirea unui climat de intercomunicare. Nu se va renunţa la tradiţie, dar ea va fi interpretată ca o stare de permanentă nelinişte. Plastica va trebui să fie purtătoarea mesajului canonic ortodox, astfel încât nimic din ceea ce reprezintă construcţia sau decoraţia interioară să nu fie întâmplător.
Volumul construcţiei catedralei trebuie să reprezinte locul care adăposteşte Taina Sfintei Euharistii, Biserica înălţându-se din mijlocul marelui potir. Întreaga construcţie este încununată de trei turle principale, plasate de la intrare până la naos, în ritm crescător. Este reprezentarea înălţării progresive spre împărăţia Sfintei Treimi, în care turla Pantocratorului domină compoziţia. Conform canoanelor înălţimea turlei este determinantă pentru lungimea întregului locaş. Mergând cu interpretarea mai departe vom vedea în corpul bisericii reprezentarea trupului Mântuitorului aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea iar în verticala turlei celei mari, Învierea lui Hristos. Această tălmăcire a compoziţiei arhitecturale poate fi considerată ca semn al iubirii milostive a lui Dumnezeu, ca prin Iisus Hristos noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Preasfintei Treimi. Rămânând în aria simbolisticii putem considera că, clădirea poate fi îmbogăţită şi cu alte turle, care în total să reprezinte cele şapte zile ale Creaţiei şi cele şapte Taine ale Bisericii. Ar putea fi şi o a opta turlă peste altar simbolizând ziua veşniciei cereşti, a comuniunii infinite. Volumul clădirii trebuie să aibă la partea superioară un registru de ocniţeicoane, în care să fie reprezentaţi sfinţii români, iar sub acesta marile ferestre-vitralii care să asigure lumina interiorului în timpul zilei. În general trebuie prevăzute la nivelul platformei exterioare punctele de acces cu uşi care să se deschidă în afară, conform normelor P. S. I. Aceste puncte este bine să fie protejate cu portic. Se vor asigura şi acele amenajări specifice persoanelor cu dizabilităţi.
Ţinând seama de faptul că accesul la Catedrală va fi în principal din Piaţa Constituţiei şi prin Bd. Libertăţii, respectiv Calea 13 Septembrie, se impune o atenţie particulară faţadei altarului. Acesta trebuie să aibă o volumetrie importantă; de aceea şi necesitatea de a avea o a opta turlă peste absida sa. Dar mai mult decât atât, pentru a se asigura o anume unitate cu accesul din partea opusă, se va prevedea un portic, ce va înconjura volumul Sfântului Altar. Funcţiunea sa este, nu numai plastică, ci şi necesar practică. Porticul va oferi o zona umbrită pentru a permite preoţilor care oficiază slujba, posibilitatea de a se odihni pe rând câteva clipe la aer când slujbele sunt lungi; sau pentru a citi o rugăciune pentru unii pelerini bolnavi.

5. COMPONENTE FUNCŢIONALE PRINCIPALE ALE CATEDRALEI

După parcurgerea incintei de acces schema funcţională a Catedralei va avea următoarele componente:

5.1. LA PARTER
5.1.1. - se va prevedea un pridvor cu deschidere generoasă către incintă, dar şi cu posibilitatea obţinerii unor relaţii laterale, pentru a se putea ajunge în mod direct pe platforma care înconjoară Catedrala.
În faţa pridvorului se va realiza o platformă ce va fi delimitată de alveole laterale destinate corului. Pe această platformă se vor desfăşura slujbele ce urmează să fie urmărite de credincioşii prezenţi pe platoul în formă de “ou pascal“, platou ce se va găsi la un nivel inferior pridvorului.
5.1.2. - Exonartexul este piesa prin care credincioşii au acces fie în pronaos, fie la cafas, ori la marile spaţii de la nivelurile inferioare, complementare celor de la parter.
5.1.3. - Pronaosul ca spaţiu amplu este rezervat credincioşilor care se roagă. În zona adiacentă intrării se vor amenaja alveole (nişe) destinate unor Sfinte Moaşte. Pronaosul se dezvoltă în plan sub forma a trei nave: una principală centrală de cca. 25 m. deschidere şi două laterale de cca. 10 m. fiecare. Acestea asigură şi legătura cu exteriorul, aici găsindu-se cele mai multe căi de evacuare. Credincioşii care ies prin aceste uşi găsesc întâi spaţiul acoperit de portice, pentru a nu se produce o ruptura bruscă a stării de smerenie din timpul slujbei, în contact brutal cu exteriorul.
Navele laterale au şi unul sau doua balcoane pentru credincioşi.
Nava centrală se închide spre vest cu un cafas pentru credincioşi şi un al doilea pentru cor. Accesul la acestea se face prin două scări amplasate în zona exonartexului sau cu lifturi. Ele vor deservi subsolurile şi etajele din turnul de intrare.
5.1.4. - Naosul este o piesă care are o dezvoltare în plan pe două direcţii perpendiculare: axul principal către altar şi cel secundar al celor două abside laterale. S-ar putea considera şi o a treia, pe verticală, dată de turla Pantocratorului, a cărei înălţime poate ajunge până la 90 – 100m. În naos îşi găsesc locul cele două tronuri arhiereşti, iar în absidele laterale cele două tetrapoade. Pe latura de nord se amplasează, de regulă, un amvon la care se va putea accede din zona altarului. Către catapeteasmă în faţa soleei, înălţată cu cca. 42 de cm. faţă de pardoseala din naos se găseşte iconostasul mic şi icoana Maicii Domnului.
5.1.5. - Sfântul Altar are în centru Sfânta Masă, în partea de nord Proscomidiarul, iar la sud Diaconiconul. Pentru degajarea de unele circulaţii fortuite este prevăzut în jurul altarului un coridor ce se dezvoltă numai la parter şi care poate îndeplini şi funcţia de veşmântar. În zona Diaconiconului şi a Proscomidiarului se prevede câte o cameră – degajament, un mic spălător şi un lift care coboară la nivelurile inferioare ale edificiului sau până la nivelul amvonului.
În exterior, dublând coridorul semicircular, un portic identic cu cel de la intrare va servi ca spaţiu de detenţă.
5. 2. LA DEMISOL
Un prim nivel inferior care are posibilitatea să fie ventilat şi luminat natural este destinat slujbelor curente, pentru oficierea Sfintei Liturghii pentru pelerini în timpul săptămânii sau pentru urmărirea acestora (daca se oficiază la parter), prin intermediul unor ecrane de mari dimensiuni.
Programul acestui nivel cuprinde următoarele:
5.2.1. - Spaţii pentru activităţi cu caracter religios-misionar:
- o sală polivalentă de dimensiuni identice cu spaţiul liturgic de la parter.
Acest spaţiu poate fi folosit şi pentru cateheze, conferinţe sau alte activităţi cu caracter misionar;
- un spaţiu necesar altarului cu anexele corespunzătoare;
- încăperi pentru depozitarea mobilierului sau recuzitei folosite la activităţile din sala polivalentă;
- spaţii pentru accesul credincioşilor:
- a) direct din exterior, la nivelul solului;
- b) din interiorul catedralei – din exonartex, din pronaos sau din zona altarului. Acestea vor fi deservite de baterii de lifturi dublate de scări.
- c) acces din zona parcajului cu mijloace auto printr-un tunel care ajunge în holul principal amplasat sub exonartex.
5.2.2. - Spaţii pentru alimentaţie: o cofetărie, o autoservire si un bufet.
- o bucătărie cu anexele corespunzătoare pentru preparări, recepţie marfă, depozitare alimente (legume, fructe, lactate, carne, peşte, coloniale, băuturi, murături, etc.).
- birou bucătar;
- depozit veselă;
- depozit inventar moale;
- vestiare personal pe sexe;
- trapeză pentru personal;
- camera pentru pază;
- grupuri sanitare public;
- acces auto pentru marfă;
- cameră şoferi ( cu grup sanitar );
- spaţii de garare pentru 5-6 auto;
- cameră pentru gunoi;
- încăperi pentru pază.
5.2.3. - Spaţii pentru magazine:
- săli specializate pentru articole vestimentare, icoane, tipărituri, obiecte de cult ori muzică, cu anexele necesare pentru personalul deservent;
- un pangar - expoziţie cu vânzări;
- mic muzeu;
- birouri pentru administraţie.
5.2.4. - Spaţii de cazare:
- min. 5 chilii pentru personalul de la bucătărie;
- min. 5 chilii pentru personalul cultic;
- hol cu destinaţii multiple;
- oficiu.
5.2.5.- Spaţii tehnice pentru:
hidrofor, încălzire, punct termic, centrală termică, tablou general, post trafo, grup electrogen, etc.;
- ateliere de întreţinere ( tâmplărie, tapiţerie, lăcătuşerie ).
Corespunzător zonei circulare din spatele Sfântului Altar de la parter se va prevedea la demisol un spaţiu destinat criptelor, care trebuie să fie orientate către răsărit. Ca atare demisolul va trebui să aibă o serie de spaţii auxiliare în care să poată fi depozitat mobilierul folosit pentru activităţi foarte variate, sau recuzita necesară acestora.
5. 3. LA SUBSOL
- Piesa principală a acestui nivel va fi o sală polivalentă care va putea fi folosită ca trapeză ori sală de conferinţe şi chiar ca paraclis, având în partea de răsărit un altar. Accesul la acest nivel se va face prin cele şase puncte de circulaţie verticală, ce vor fi asigurate cu lifturi dublate, evident, de scări. Vor fi prevăzute spaţii pentru depozitarea mobilierului, a veselei şi a inventarului moale. Pentru pregătirea şi porţionarea mâncării, care se prepară în bucătăria principală de la demisol se va prevedea un oficiu deservit de două montaje. Sala polivalentă se va putea compartimenta prin pereţi amovibili. Se vor prevedea garderobe şi grupuri sanitare pentru public în legătură cu cele şase puncte de circulaţii verticale.
În zona de vest, de acces principal, se va amplasa o sală de consiliu în legătură cu care se vor găsi eventual şi câteva birouri destinate conferenţiarilor.
Între cele două niveluri subterane – demisol şi subsol – se va prevedea un spaţiu general, de mică înălţime (h = cca. 1,50 m), în care urmează să se amplaseze izolatorii şi amortizoarele antiseismice.

Sursa: Agentia de stiri Basilica

Catedrala Mântuirii Neamului - Dezbatere proiect

Noi dezbateri privind proiectul

Catedralei Mântuirii Neamului

In ziua de 10 decembrie 2009, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“, au continuat dezbaterile în cadrul simpozionului de prezentare publică a principiilor de proiectare, ilustrate în tema stabilită de beneficiar, a caietului de sarcini şi a criteriilor de selecţionare a proiectantului, referitoare la proiectul noii Catedrale patriarhale, informează ediţia de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina.

În cadrul dezbaterilor din cadrul acestui simpozion, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat tuturor celor prezenţi importanţa mistagogiei liturgice a spaţiului sacru, subliniind importanţa criteriului experienţei şi a vieţii bisericeşti a colaboratorilor din cadrul proiectului, iar reprezentanţii Patriarhiei au notat diversele idei şi propuneri noi venite din partea arhitecţilor şi inginerilor prezenţi.

În cadrul întâlnirii au fost supuse dezbaterii caietul de sarcini şi criteriile de selecţionare a viitorului proiectant pentru Ansamblul arhitectural „Catedrala Mântuirii Neamului“, iar fiecare arhitect care a dorit a luat cuvântul a comentat şi a propus noi soluţii. Dintre cei prezenţi, unii arhitecţi ne-au concluzionat dezbaterile desfăşurate la întâlnirea de ieri, în declaraţiile pe care le redăm mai jos.

„Credinţa combinată cu pasiunea şi cu forţa de invenţie duc la performanţă, la lucruri celebre“

Este o condiţie esenţială ca cei care participă la proiect să cunoască viaţa Bisericii, iar un arhitect care ar îndrăzni să facă ceva cât de mic la acest enorm proiect ar trebui să ia contact direct şi să aibă un sfătuitor direct pentru a se pătrunde de tainele Bisericii, care nu se învaţă la şcoală, ne-a declarat Nicolae Munteanu, arhitect din Iaşi.

Nu este o condiţie obligatorie, dar credinţa combinată cu pasiunea şi cu forţa de invenţie în materie de arhitectură duc la perfomanţă, la lucruri absolut celebre. „Acest proiect este copleşitor din punct de vedere al temei, prin amplitudinea pe care o poate da temei, şi prin efortul Patriarhiei şi al Preafericitului de a pune în ordine partea liturgică, astfel încât arhitectului să i se ofere exact ceea ce îi lipseşte, această simbolistică a turlelor şi a celorlalte elemente. Această Catedrală va fi un simbol al neamului, al credinţei şi al tradiţiei româneşti, dar beneficiarul va trebui să înţeleagă că formula plastică exterioară trebuie să fie biserică, dar să fie din timpul nostru“, a subliniat arhitectul Munteanu.

„Echilibrul între tradiţia edificării ortodoxe şi limbajul contemporan“

Profesor dr. arhitect Cristina Olga Gociman, vicepreşedinte al filialei Bucureşti al Ordinului Arhitecţilor şi secretar ştiinţific al Facultăţii de arhitectură, a vorbit despre faptul că marea majoritate a arhitecţilor au o educaţie legată de domeniul istoriei şi teoria arhitecturii, privind evoluţia spaţiului liturgic şi felul cum el a fost edificat de la începuturi, de la cele mai vechi aşezări, biserici. „Ca vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor şi ca profesor am apreciat această invitaţie, pentru că din experienţa noastră am observat că tinerii sunt cei iscoditori şi doresc de foarte multe ori o interpretare a spaţiului liturgic într-un limbaj contemporan, iar Biserica doreşte potenţarea edificării în stil tradiţional, iar această luptă a contrariilor trebuie echilibrată. Cel care va face acest proiect va trebui să găsească echilibrul între tradiţia edificării ortodoxe şi limbajul contemporan care să ancoreze această construcţie în secolul al XXI-lea, nu numai prin materiale, finisaje şi structură, ci şi prin mesaj, prin modul de rezolvare a calităţii spaţiului interior“.

„Cred că este o ilustrare a unei evidenţe de a ţine cont de părerea câtor mai mulţi specialişti, este materializarea unei bune credinţe în a obţine o catedrală cât mai aproape de ceea ce ar însemna un ideal. Sunt bucuros că Patriarhia şi Patriarhul României pregătesc acest concurs cu atâta exactitate, cu atâta migală, pentru ca rezultatul să fie deasupra oricărei contestări sau discuţii. Este o responsabilitate imensă şi cel care dirijează această echipă de proiectare trebuie să aibă o experienţă, dar buna credinţă şi dorinţa de a face lucrurile bine este evidentă“, ne-a spus conferenţiar dr. arhitect Marius Marcu Lapadat.

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA 

In zilele ce urmeaza voi prezenta plansele proiectului si va voi invita la plimbare prin Catedrala. E un proiect indraznet si complex. Insa este conceput in duhul arhitecturii bizantine? Citeste aici.

People’s Salvation Cathedral (design competition in Romania) 3

People’s Salvation Cathedral (design competition in Romania) 2

Architect Gh. Bratiloveanu

Suceava, Romania

http://www.catedrala.ro/aspects.htm