Manualul arhitectului bizantin

Interpretarea arhitecturii bizantine se face ţinând cont de succesiunea evenimentelor şi de specificul diverselor arii geografice. În studiul arhitecturii bizantine relaţia spaţiului construit cu oamenii care îl trăiesc este fundamentală. Orice afirmaţie, orice judecată având ca subiect spaţiul construit în Imperiul de răsărit nu poate face abstracţie de viaţa comunităţii pe care acesta o adăposteşte. Pentru a înţelege şi a explica arhitectura bizantină este necesar a înţelege temeinic atât oamenii, cât şi comunităţile care i-au dat viaţă. În studiile recente se construiesc tipologii, pentru aceasta se analizează mai multe clădiri diferite dintr-o zonă restrânsă sau mai multe clădiri asemănătoare dintr-o regiune sau chiar din întreg imperiul. Se fac clasificări funcţie de materialele de construcţie, funcţie de tehnici, se discută clădirile după modul în care răspund la seism. Pentru a construi o teorie a arhitecturii bizantine se folosesc o sumedenie de tehnici de abstractizare. Se analizează planul, se analizează secţiunea. Se clasifică: planul bazilical, planul central, planul în cruce înscrisă.

O asemenea abordare poate fi utilă, convenabilă, necesară pentru un domeniu de cercetare care trebuie să acopere o arie atât de vastă şi o perioadă de timp extinsă. Bineînţeles, obiectivitatea absolut necesară cercetării nu poate fi înlăturată. Întreaga cercetare ştiinţifică se bazează pe necesitatea clasificării, pe găsirea unor similarităţi. Dar a te limita în a aplica doar aceste metode în cercetarea arhitecturii bizantine duce la organizarea materialului disponibil in primul rând în raport cu caracteristici din planul secund, ceea ce face ca elemente esenţiale să fie scăpate din vedere. Or scopul unei cercetări nu este nicidecum acesta.

Pentru a porni o cercetare în arhitectura bizanţului, este necesară înţelegerea clară a întregului lanţ de transformări care au avut loc în viaţa Imperiului începând cu Constantin cel Mare. Pe toate planurile. Arhitectura este organizarea spaţiului, articularea suprafeţelor interioare şi exterioare şi formularea detaliilor interioare şi exterioare. Izolarea acestor aspecte nu poate fi făcută decât teoretic. Dar una din problemele majore în abordarea arhitecturii bizanţului (chiar în abordarea arhitecturii în general) este că sumara definiţie a arhitecturii dată mai sus este înţeleasă a se referi strict la spaţiul tridimensional cartezian în care trăiesc oamenii pe pământ. Abordând astfel, ne limităm la a vedea arhitectura bizantină ca simplă geometrie a formelor folosite în acea perioadă, ceea ce induce imposibilitatea perceperii acesteia ca şi componentă vie a imperiului.

Problema, în schimb, este mult mai complexă. Spaţiul construit bizantin este doar o proiecţie pe spaţiul tridimensional, cartezian, al mediului care ne înconjoară, a întregului complex fenomen bizantin.

Nicolae Tulban 

Citeste mai departe aici