SUS SÃ AVEM INIMILE!

Pãrintele Teofil

3 martie 1929 - 29 octombrie 2009

Din vistieria inimii mele

SUS SÃ AVEM INIMILE

Ne-am obisnuit asa de mult cu zicerile de la Sfânta Liturghie, încât de multe ori nu ne mai dãm seama de importanta lor si mai ales de îndemnurile pe care le primim, nu numai pentru clipa în care ni se dau, ci pentru toatã vremea vietii. De pildã, la fiecare Sfântã Liturghie se spune "Sus sã avem inimile", iar noi rãspundem: "Avem cãtre Domnul". Bineînteles, rãspundem pentru clipa aceea, dar nu trebuie sã rãmânem cu gândurile noastre aici, pe pãmânt, ci sã le avem direct la Dumnezeu. "Sus sã avem inimile", sã avem mereu îndreptatã la Dumnezeu simtirea, gândirea, puterea noastrã simtitoare si gânditoare. Noi spunem "Avem cãtre Domnul" si ne obligãm cu aceasta sã avem totdeauna inima cãtre Domnul.

Cel dintâi lucru pe care îl auzim dupã ce rãspundem noi cã avem inima cãtre Domnul este: "Sã multumim Domnului". Cine are inima îndreptatã cãtre Dumnezeu, trebuie sã-I aducã multumire lui Dumnezeu. Cel dintâi gând pe care trebuie sã-l avem când este vorba de Dumnezeu este gând cinstitor, gând multumitor. Când spunem cã trebuie sã multumim Domnului, spunem cã într-adevãr Îi multumim si aducem si un cuvânt întemeiat pentru multumirea noastrã, zicând: "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne închina Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh, Treimei celei de o fiintã si nedespãrtite".

Prin urmare, avem inima cãtre Domnul? Avem, pentru cã zicem "Avem cãtre Domnul". Dacã avem inima sus, cãtre Domnul, atunci aducem multumire cãtre Domnul si spunem temeiul multumirii noastre. Zicem cã facem aceasta pentru cã asa se cuvine, cã facem aceasta "Cu vrednicie si cu dreptate" (aducem închinare pentru cã multumirea noastrã este închinare adevãratã, nu închinare formalã) si continuãm: "este a ne închina Tatãlui, si Fiului si Sfântului Duh, Treimei celei de o fiintã si nedespãrtite". A avea inima sus înseamnã a avea constiinta cã în fata lui Dumnezeu trebuie sã ne revãrsãm multumirea, cinstirea noastrã, închinarea noastrã. Cum nu putem trãi fãrã aer, asa nu putem trãi fãrã Dumnezeu, asa nu putem trãi fãrã a avea inima sus, asa nu putem trãi cu adevãrat fãrã a aduce închinare lui Dumnezeu, "Treimei celei de o fiintã si nedespãrtite".

Cred cã ar fi cazul, când ne spovedim, sã avem în vedere si aspecte de felul acesta: cât avem noi inima sus, cât avem noi inima cãtre Dumnezeu, cât avem închinare cãtre Dumnezeu, cât suntem de angajati pentru a-I multumi lui Dumnezeu, pentru cã este bine sã avem în vedere si sã facem toate lucrurile acestea mai ales noi, cãlugãrii, care suntem undeva între cer si pãmânt. Cãlugãrii trebuie sã fie mai presus de lumea aceasta, dacã se poate sus, "deasupra lumilor, în locul minunilor".

O mânãstire trebuie sã fie plasatã undeva mai presus de lumea aceasta, pentru cã dacã o mânãstire este din lumea aceasta, atunci n-are rost sã existe! De ce sã existe o mânãstire, dacã cei din ea trãiesc ca si ceilalti oameni, n-au inima sus, nu aduc decât închinare formalã sau numai la anumite soroace? Dacã nu aduc o închinare continuã, atunci nu sunt mai presus de lumea aceasta! Or, noi nu suntem din lumea aceasta, pentru cã Domnul Hristos a zis cãtre ucenicii Sãi: "Voi nu sunteti din lume" (Ioan 15, 19). Dacã despre noi se poate spune cã suntem din lume, dacã avem constiinta cã suntem din lume, din lumea aceea pe care zicem cã am pãrãsit-o, atunci înseamnã cã nu suntem unde trebuie sã fim si nu are rost sã existãm în felul acesta!

Trebuie sã facem totdeauna un efort de a ne depãsi pe noi însine si de a depãsi conditia obisnuitã a oamenilor întru slujirea lui Dumnezeu, ca sã avem inimile sus, ca sã aducem multumire lui Dumnezeu, ca sã aducem închinare, având constiinta cã asa trebuie, pentru cã este "Cu vrednicie si cu dreptate a ne închina Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh, Treimei celei de o fiintã si nedespãrtite".

Sã ne cercetãm si în privinta unor aspecte de felul acesta, când ne spovedim. Dumnezeu sã ne ajute!

Părintele arhimandrit Teofil Părăian

Mânãstirea Brâncoveanu
9 iulie 1993